Timpul

Timpul parca se opreste cateodata in loc,
 imi iuteste bataile inimii,
ca atunci cand sunt privita.
Sa ma intorc nu pot !
Doar ascult si simt
singuratatea,
cu toata durerea ploii,
cuvantul vantului si suierul adancului,
Din inima !
Cat de departe navalesc caii gandurilor,
naravasa herghelie de tunete si fulgere,
am amutit si nu pot
sa  stau impietrita ca stanca........
Ma pierd odata cu valurile,
ce lasa urme pe tarmul amintirilor
sau imi sfasie gandul trimis departe,
Culeg doar mii de stele apuse.
Vreau sa ma adun din cioburi sparte,
oala de lut ce a rezistat timpurilor,
tot frumoasa, desi au batut-o vanturile,
au ars-o focurile uitarii, au acoperit-o
ca si cand nu era plasmuirea existentei lutului.
Candva am sperat ca ma vor acoperii zapezile,
Linistea pura a omatului.
Cum sti sa ingropi amintirile si minunile gandului
cu nisip ce vine-n furtuna si inima ti-o aduna
dintr-o spartura ?!  

As fi putut sa fiu !

As fi putut fi  calator prin timp si spatiu
sau pasare in zbor, izvor.
As fi cautat inaltul si as fi slavit cu imnuri, cantari
lumina,creatii de inima, de dor.
As fi incercat sa ma descopar 
sau sa dispar in cugetare, cu ardoare,
sa cant ca un menestrel, alinare.   
As incerca cuvinte mestesugite
sau sa ma sui pe munte si sa zbor
dar mi-a fost dor !
Caut izvorul sa ma intorc in pridvorul inocentei.......
As fi vrut cu patima sa zbor, sa ma simt meteor,
Sa cant cu vantul, sa cad cu ploaia calda in miez de vara,
maiestrie, fior.
Stiu ca sunt un tarziu de intristare,
am in suflet gol, pustiu ca si cum am pierit,
dar pot sa fiu cu gandul calatoare sub soare.
Cu aripi frante tot o sa incerc sa ma avant chiar daca pier !
De pe culme de framantare sa ma praval,
avalansa de traire si visare. 

Omul

Omul poate fi bun și milostiv,
Poate minții și însela fără motiv,
Omul poate fi rău și abuziv,
Poate îndrepta sau răspunde evaziv,
Uneori e foarte emotiv.

Omul este simplu sau complicat,
Visător sau prea realist, adevărat,
Bun și iubitor dar și șarpe sau trădător,
Omul cu mii de fețe, șovăitor.

Omul creeaza și făurește,
Tot el distruge vieți și năruiește,
Omul are credintă și un țel
Dar uneori foloseste răul, pumni de oțel.

Omul bun, credincios și cuminte
Deschide drumuri și desteaptă constiințe,
Omul rău distruge, sfarmă, lovește
Atrage dezastrul și neguri, necinstește.

Cum să fac eu sa iau partea lumină și pace,
Să las parte întunecată deoparte,
Să descopăr doar binele și toti să se-mpace,
Să fie în lume bine, dreptate. 
                                     

                                                                pentru voi !

Cărțile nu se aruncă la gunoi !

Cărțile nu se aruncă la gunoi !
Ele sunt ca sufletul, ca viața din noi
Trăiesc în gânduri, în invățături și sunt altoi,
Povestesc despre vieți și eroi.
Cărtile sunt plămădiri de învățare,
Mistue ca doruri și sunt altare,
Sunt pragul meu și pornirea spre visare,
Ideea ce a început dintr-un rând citit.
Copile drag, cartea are suflet !
Pe mine, pe ea cand e distrusă ne doare.
Și la fel ca ideea ce-a sădit,
Aripile se intind spre lumi imaginare,
Ne invaluie, ne cuprind
Cu emotii de vesnic ucenic, invățare.
Cărtile nu se aruncă la gunoi !
Cuprind ideea de viață, năzuința ce e în noi
Să știm, sa gândim !
                   

Gândurile

Uneori gândurile noastre călătoresc haihui
Spre țări depărtate, spre tărâmul nimănui.
Fugare și sprințare se joacă pe drum,
Se transformă in norișori, se risipesc ca un fum
Gândurile noastre călătoare, doritoare
Pleacă și uită sa ajungă, rătăcesc,
Cântă si se joacă copilăresc, in păr cu razele de soare
Gândurile fugarele, amăgitoare
Se framântă, opresc, plutesc și gonesc
Cu vântul, cuvântul călător, spus cu dor,
Spre paradisul visurilor care aduc fericirea,
Spre lumea dincolo de nori.
Vino în lumea mea fermecată unde vei plutii
Cu vraja clipei magice ce te-a putat liber,
Eu nu te voi amăgii, vei ajunge
Spune gândul ce aduce cuvântul spre stea
Vino in lumea mea !
                     
                                 

Toamna

Toamnă cu iluzii regăsite,
Cu pomii grei de roade ostenite
Cu plete lungi de struguri-mpodobite
Mai stai nu pleca !
Vine iarna, podoaba de nea,
Trec in ninsoare,
Cu durere la tâmpla ce doare,
Un ultim ocol, un cârd de cocori.
Tu vezi cum anii mei zboară
Si nori grei se asează,
Ostenite ganduri, ostenit calator.
Toamna mea mai lasă gândul liber
Nu pune culoare de gri si in păr !

Un zâmbet, o amintire !

Ce frumos este sa dăruiești
Un zâmbet, o floare, o speranță
Albastră,
Cerul plin de stele căzătoare.
Să aduni petale căzute de floare
albastră neuitare, 
Pentru că ai pierdut odată
Acum ai regasit, ai refăcut magia
cu amintirea unei priviri
a celui impietrit in așteptare,
Celui sfarșit de intristare.
Ce frumos este să-mi spui.....albastrico
dimineata arăti asa bine,
Cănd soarele ti-a lasat o rază in păr,
 minunată ca tine.
Șoaptele si cuvintele tale
Doar mie îmi sunt dar.
Ce frumoase sunt diminețile
cand roua udă cărările
pașilor si așteptărilor
în care credeam. 
Timpul nu va schimba drumul visurilor,
gândurilor,
Nici nu ne mai va fi teamă ca vom pierde
magia clipelor.

                   

De ce ?

   Omule de ce te străduiești
 să minți, sa distrugi, sa nimicești ?
   Uitând cu cată trudă a fost clădit
tot ce ai invațat si cat ai construit.
   Totul a fost cu efort, cu durere
Cu lacrimi amare, in tăcere !
  Omule nu uita că in adâncul sufletului
Tu esti bun, nu construit din ură si fiere.
Nu intelegi ca alergi după himere,
Spui mereu că ai un scop și un țel,
Pui in față doar pumni de oțel,
Nimicesti idealuri și asteptări.
Ochii mamei plâng nu mai au asteptări,
copilul nu mai zâmbeste,
Arma lor e doar o floare,
Sufletele lor frumoase aduc alinare.
Omule, copilul sau mama ta te vrea acasă,
Citind cartea sfânta și intelegând sensul cuvantului
                          Viață !
                                     

Dezamagirea nu face parte din viata mea

      Nu am asteptari de la persoane care sunt egoiste si sufera cand nu reusesc sa-mi tulbure linistea.
    Am asteptari doar de la mine, eu caut mereu sa-mi depasesc limitele. Imi dovedesc ca pot, imi dovedesc ca nu ma schimb ca om, asta in ciuda problemelor cu care ma confrunt
    Nu vreau sa dovedesc nimanui, nimic, sunt frumoasa si buna la suflet pentru ca asa e firesc, asa am fost, voi fi, asa ar trebui sa fie oricine.
    Sunt o fata educata si chiar daca nu am timp pentru studiul drag mie nimeni nu mi-a luat ce am, ce am acumulat prin multa munca. Am ochii care spun totul si uneori uimesc. Spun asta cu toata modestia. Sunt timida dar nu ma plang de asta. Am o varsta minunata la care pot sa mai fac multe lucruri utile si sa ma redescopar ca om.
    Scriu cand am timp ca o compensatie a ceea ce as vrea sa pot face dar sunt limitata de imprejurari. Pot calatorii si impartasii ganduri. O fac cu mult drag chiar daca slova mea are duritate si nu atrage ca o lectura usoara. Nu scriu pentru cineva anume. Exista suflete ca al meu, nu astept laude, aprecieri. Am creat o punte peste timp, spatiu. Nu e obligatoriu sa pasiti pe ea, nici necesar. 
    Nu astept de la nimeni mai mult decat as face eu. Uneori nici macar atat !
   Stiu ca ce e al meu e pus deoparte, nu fortez lucrurile.
   Nu am sa platesc nimanui cu aceeasi moneda si stiu ca sunt o mama speciala care ingrijeste ca ochii din cap un copil special.
    Cine vrea sa imi faca rau trebuie sa realizeze ca i se va plati totul. Eu nu voi fi vinovata de lucrul acesta.
    Nu suport minciuna ! Mai bine nu spuneti nimic, nu promiteti nimic, mai ales ca nu v-am cerut nimic.
    Sunt foarte directa si ii spun omului in fata ce am de spus, fara menajamente. Recunosc ca imi lipseste diplomatia.
    Sper ca am fost inteleasa cum trebuie. Nu incercati sa ma faceti sa sufar. Nu voi suferii !
   Explicatia e simpla. Am trecut prin atatea, am luptat sa imi fac fetita bine, e dificil si uneori sunt pusa in dificultate dar toate m-au intarit.
   Sunt o luptatoare, am demnitate si sunt mama lui Kiki. Ea e mai aproape de Dumnezeu decat oricine.
  
   

Teatrul de marionete

      Păpuși cu chipurile pictate,
      Cu fețe triste sau mai afectate
      Stau intr-o cutie de lemn, stricate.
      Nu-s bune de nimic, sunt ca si moarte.


     Păpușarul le-a uitat de mult, in camera din spate,
    Cortina se ridică pentru ele doar in miez de noapte,
    Cand visul ce intrupează viața,
    Apare in casuta lor, le luminează fața.    
  
    Chip trist sau vesel de paiață !                                             


    Sforile ce le-au tinut si-au fost obișnuite........        

    Ele le arunca acum de parca sunt vrajite
    Si simt cum vraja le-nfioara
    Pulseaza-n trupul lor o inimioara.


  Papuși magice sau doar obisnuite,
   Isi cauta sforile priceput mesteșugite,
  Uitand ca pot dansa sau merge fara ele, fericite,
 Uitand de cei ce vor ca ele sa fie cuminti, papușele,
 Macar gandiți :noaptea e magica si e un sfetnic bun,
  liniste in miez de noapte,
   Cand simțiți cum aripi de cunoaștere prind viata
   Strabateți lumi si mergeți tot in fața.......
  Se spulbera misterul
  Si taine ce ard ca fierul
    in focul inroșit.
    
 Lasați jos sforile ce papușarul vi le-a ticluit !
  
    

  Parcă toată povara lumii ăsteia e la noi,
  In fereastră bat doar vânturi si ploi,
  Ne năruiesc speranțe,
  Ne lasă pustiiți si goi.
  Pașii ne poartă oriunde dar nu suntem doi
  Calcăm doar pe urme vechi mai apoi.
  Mai departe de aparențe,
  Tipare si preconcepute idei.
 Le șterge marea uitării ..........Noi ?

                         

Neliniști

   Tot mereu veniți la mine,
Nu mă lasați, nu mă cruțați,
Când eu speram sa fie bine,
Doar voi nelinisti, clipe de trăire
De dor pribeag și de-amăgire
 Mă vizitați.
Cu indoieli și cu regrete,
Cu gânduri negre si tăceri,
Purtați prin lume fețe triste,
Cosmar de noapte si dureri.
Ca impietrit in asteptare,
Cu dor pribeag printre visări,
Vroiam sa uit cât doare, doare.........
Destinul ăsta e al meu ?
Vroiam sa fiu o stancă neclintită,
Un bloc de gheată, de oțel,
Sa am armură oțelită,
Să nu patrundă-mi suflet nici un El.
 Dar am uitat că sunt o simplă fată,
Cu inima și cu chemari,
Spre lumi de visuri ce ne poartă,
Ne amăgesc cu întrupări.
Când ghiața s-a topit cu mii de lacrimi
In inimă-mi simteam dureri
Și-am tot sperat sa las in urmă
A dorului mistuit arsura.
Cum ard de-a scrisului ardoare
Cum tot ma mint ca pot intoarce
Ca pe o pagina citită, durerea
care nu-mi dă pace.
Să-mi scrie soarta altă carte, dar vesela să fie,
Să fie plină se speranța, vie,
Să o trăiesc cu bucurie !
                                                                       

Nu avem nici o vina !

E vina ta daca noptile mele sunt pribege de visare
gandurile mele devin călătoare
Nu pot sa găsească ostenite popas
Nu se linistesc si sunt troienite,
pulberi de stele cad obosite pe pleoapele mele.
Este vina ta ca linistea nu vine, se zbate,
nerăbdatoare in noapte,
dorul revine pribeag.
Este vina ta ca iubirea mea a prins aripi
Si libera a zburat,
A trecut ape si munti si te-a urmat
inima mea.
Mi-a reamintit ce frumoasa pot fi si aproape
m-am reinventat,
Mi-am recăpătat aripile, dorinta călătoare
de a visa.
Este vina mea ca te iubesc si am trimis dor calator,
Ni s-au intalnit privirile sub lumina stelelor,
ne-au călătorit gandurile,
Ne-am lipsit impietriti in asteptare
Până s-a inserat,
 visul prindea aripi, de taine purtat.
Noi doi nu avem nici o vină,
Doar ne iubim !                                                                

Dorințe

Ma întreb ca fiecare, câteodata
Ce ar fi mai bine, ce mi-ar trebui,
Ce se poate înfăptui                                                    
Sa fiu fericită !
Sa fiu iubită cu siguranță aș dori,
Sa pot sa vad lumea toata e visul meu,
Sa pot in lung si in lat călători,
să-mi implinesc dorinta, intr-o zi.
Să am intelepciune si chibzuință,
sa pot sa dorm intotdeauna liniștită.
Dorintele mele sunt foarte firesti.
Sa fi bine, să avem liniste si pace,
Sa fie chibzuință in tot și in toate,
Nimic nu-mi doresc fara măsură,
nici bani, bijuterii sau avere,
nu mă văd asa in fiecare zi.
Sunt fericită și pot trăi un vis
ce a venit de departe,
Mi-a luminat viata,
Mi-a amintit cum sunt in realitate.
Cand esti un om bun
se intâmplă, se face dreptate !
                                                               

Puterea dragostei

 Puterea dragostei
Mă face sa te simt tot mereu aproape,
Să trec peste tot, munți si ape învolburate
Timp sa aștept, ce crede ca desparte,
Să prefac nopți in zi,
Să te simt mereu aproape deși esti departe.
Dragostea
poate trece oceanul  si roca străbate,
Nimic nu-i stă in cale
Gândul meu ajunge la tine cu bine,
Să-ți spuna cum sunt, ce gândesc
Cât imi e de greu si cât te iubesc.
O lume intinsă, până la capatul lumii
ar stăbate,
Pentru dragoste nu-i deloc departe.
Ghiața topește de-ndata,
Suflare de foc ea poarta
Șoapte de dor ce mistuie,
Auzi desi nu spun nimic si te invăluie
Simți !
E o dragoste adevarată
Nimic si nimeni s-o opreasca
Nu o sa poată !
                              excuse translation   
Power of love
It makes me feel you're always near,                            
Let's go everywhere, mountains and troubled waters
While waiting, thinks separates
Let's pretend nights into day,
Do you always feel close while you're away.
Love
crossing the ocean and rock can go,
Nothing stands in the way
My thought reaches you well,
Let me tell you how I am, what I think
How hard it is and how much I love you.
 until the end of the world
For love is not far at all.
Ice melts down to these lights,
Breath of Fire she wears
Whish, miss you
Listen while I say nothing
 Feel me!
It's a real love,
Nothing and no one has a stop
will not be able to do!

Puterea banilor

    Banul
  E măsura in care pretuit e ce muncești
  Ești rasplatit pentru trudă,
  pentru puterea mintii, a ceea ce infăptuiești
  chibzuința cu care traiești.
  Când devine un scop pentru care plătești
  Cand tranformi omul intr-o ființa urâtă,
  Când nu mai ști sa traiești
  Banul devine povara
  umilința si drog.
  Tot ce distruge si inrobește o tara
  Omul distruge chiar ființa miracol.
 Scopul nu scuza mijloacele
a ceea ce infăptuiești
Banii devin arma si țel,
 pornire mârsava ce indeamnă la crimă,
omul ucide, minte si fura
nu mai are onoare, masura.
 Razboaie pornite,
lacomia si egoismul feroce stăpânesc.
Averi strânse prin necinste si dureri,
lovesc, necinstesc
demnitatea umană.
Lucruri oribile si setea de sange
 fiara ce ucide !
Banii cu puterea lor,
sufletul inrobesc.
Apare mereu o dreptate divina, masura
a tot ce e lumesc,
Ordine fireasca in tot
Omului om, omenesc.
Puterea banilor e ceva lumesc,
Fara limita, necinstesc.
Devin drogul zilelor,
omul se transforma , inrobit
patimas uita de toti, de toate
Si se comporta nefiresc.
Totul in viata cu masura
e tot ce eu va doresc !
                               Mesajul meu a fost scris pentru ca multi oameni uita si nu e bine.
       

Taina vietii

               Uneori nu putem sa intelegem                        
               ca este inceput de taina, lege,
               Cu-ardoare noi o vrem,
                Suntem fire de nisip ca intr-un ocean,
               univers de sperante.
                Suntem unici, mirati ca existam
                cu bine, cu sfiala.
               Poarta ce-o deschidem spre necunoscut,                
                 e apasatoare, doare,
                 ne bucura, ne face sa pornim
                 mereu un inceput.
                Cum sa gasim asa minune !?
                 Cand nu gandim, atunci apare,
                 De o dorim prea mult, prea tare,
                 Ne pregatim, ne instruim,
                 Ne lasa ea mereu in asteptare.
                 Viata cu mirare, cu iubire si visare
                 Povestea mea, a ta, a ei, a noastra
                 Pamantul poarta.
                 A fost demult si o sa dainuie in lume
                  Cu ardoare,
                  Patima sensibila ca floare
                  Stie seminte sa arunce vant,
                   purtate de cuvant,
                   A vietii perpetua sadire
                   Menire sfanta si iubire.            

Cuvinte nerostite

  Mii de cuvinte ce-au rămas nerostite                                                  
     călătoresc printre stele,
     înapoi se întorc
    cu lumina din ele,  
   nedescoperite  
într-un abis  
  de nedumeriri,  
   neistovite ploi,  
 tăcere ce apare între noi.
      Ochii spun  
 dar  nerostit a rămas cuvântul,  
   l-am auzit în suflet ecou,  
   aici sunt doar eu.
    Nu pierde speranța  
  o regăsesc la mine în suflet mereu,  
 știu cât e dorul și visul de greu.
  Cu vorba mea călătoare
   îți trimit gândul meu  
  să-ți fie alături mereu.                                 

      

 

Atunci cand.......

Cand ma minti, ma prefac ca te cred
Lasand vorbele aiurea intr-o parte a uitarii.
De ascunzi din viata, partea ta
 Ma prefac in mirare,
Ca nu te gasesc printre gandurile mele.
Cand ma vei intreaba,
 privirea mea
iti va raspunde,
Cu dorul atarnat ghirlande.
Cand ne vom descoperi uimiri si contopiri,
Ca doua jumatati ce se cauta,
pentru a forma un tot,
O inima
va sangera ranita.
Nu vei sti niciodata cum era
Privirea albastra de floare.
Tot ce nu inteleg                                              
e intr-un joc cu adevar sau provocare.
Inca sunt suflet de copil si gresesc,
 invat cum sa cresc.
O poveste despre ceea ce vrei tu sa fie
Prietenie, dragoste, iubire
Fericire !                          

Praf de stele

Pe cer in noapte mii de stele stiu secretul
Ce duce lumina calatorind prin ele,
Sunt visator ca orisicare pornit in cautare
Prin lumi de vraja si  visare.
Din inalt  sir de nestemate, praf de stele
Cazut pe pleoapele-mi ostenite, alene .
Cand vine vremea
Si noaptea cu mantia bogata se asterne,
Un vis in dorul de visare cade dulce,
Spunandu-mi taine.
 Vis neimplinit ce doare
Si cat din ganduri calatoare
Se vor preface in vis, in aripi calatoare,
purtate de visare.
Si cat din taine purtatoare
vor izbandi, nu vor cadea in mare.
Un gand trimit in departare,
Neizbutind sa inteleg de ce nu zbor
Tot cad din inalt, e doar o nazuinta
Cum e oare ?
Praf de stele am pe pleoape
Doar ele stiu de dorul meu,
Ce se preface-n nestemate
Tarziu in noapte.

Ca intr-un razboi

        De multe ori in viata e ca in razboi
        Te lupti cu tine, te bat vanturi si ploi        
        esti ca toti, ca toate, efemer
        Pierzi sau castigi, ca asta speri
        Nu te gandesti ca vei pieri,
        Vei pierde pe cei dragi, idealuri, asteptari
        Tot ce ai cladit poti narui,
        Nu socotesti, nu te gandesti,       
         doar timpul e etern, mereu gresesti,
.        Pe-a lumii scena nu te poti tocmi.
        Te zbati si dai din coate ca sa ai
        Si vine unul si tot tu dai,
        pierzi  intr-o clipa si te vezi cazut,
        nimic nu ai.
        O spui din suflet, am piedut o lupta,
         Razboiul nu-i pierdut.
         Pierzi ideea de ce inseamna Noi
         Te simti singur si cand esti in doi
         In viata e ca intr-un razboi
         In care pierdem duiosia si puritatea din noi,
         In viata e ca intr-un razboi
         In care nimeni nu castiga,
         O confruntare in care iesi mereu
          Pe locul doi.
          
         
           

              Omul simplu

  Un om ca noi toti cazuse in nevoi
  Si il bateau doar rele vanturi si ploi,
  N-avea el insa teama si zambea
  Ca ce stia el, nimeni nu mai stia,
   Pe omul bun, incercarea il intareste,
   Ii pune aripi, nicicand in viata nu-l opreste.
   El gasise bunatate si forta in a avea
   Ganduri curate si liniste in casa sa.
   De-i bateai la usa el dadea oricui
   Un buna ziua si-i punea ceva pe masa.
   Vazand ca omul tot ramane om,
   Chiar de-i batut de vanturi rele si de ploi,
   Domnul ce drept sta si socoate,
    Se bucura ca cineva ii stie vorba
    Ii respecta fapta.
    Curand lumina blanda el trimise sa aline,
    Sa ii arate drumul spre dreapta mostenire.
    Omul meu bun isi zise in sine :
    Oricat mi-ar fi de rau, eu stiu ca maine
    Sau cand o fi sa fie, va fi mult mai bine,
    De muncesc cu drag si imi aduc acasa
    Bucata mea de paine ce o pun pe masa,
    Nu pot sa cer sa am prea multe, nu se cade
    Dar vreau doar liniste, dreptate.
     Sa fie omul bun pus unde-i e locul
     Si cel hain of arda-l focul !
   De nu l-as sti si-ar fi departe...
    Asa sa fie ! raspunse Domnul 
    Si se facu dreptate.