Nu mă lasați, nu mă cruțați,
Când eu speram sa fie bine,
Doar voi nelinisti, clipe de trăire
De dor pribeag și de-amăgire
Mă vizitați.
Cu indoieli și cu regrete,
Cu gânduri negre si tăceri,
Purtați prin lume fețe triste, Cosmar de noapte si dureri.
Ca impietrit in asteptare,
Cu dor pribeag printre visări,
Vroiam sa uit cât doare, doare.........
Destinul ăsta e al meu ?
Vroiam sa fiu o stancă neclintită,
Un bloc de gheată, de oțel,
Sa am armură oțelită,
Să nu patrundă-mi suflet nici un El.
Dar am uitat că sunt o simplă fată,
Cu inima și cu chemari,
Spre lumi de visuri ce ne poartă,
Ne amăgesc cu întrupări.
Când ghiața s-a topit cu mii de lacrimi
In inimă-mi simteam dureri
Și-am tot sperat sa las in urmă
A dorului mistuit arsura.
Cum ard de-a scrisului ardoare
Cum tot ma mint ca pot intoarce
Ca pe o pagina citită, durerea
care nu-mi dă pace.
Să-mi scrie soarta altă carte, dar vesela să fie,
Să fie plină se speranța, vie,
Să o trăiesc cu bucurie !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu