Timpul

Timpul parca se opreste cateodata in loc,
 imi iuteste bataile inimii,
ca atunci cand sunt privita.
Sa ma intorc nu pot !
Doar ascult si simt
singuratatea,
cu toata durerea ploii,
cuvantul vantului si suierul adancului,
Din inima !
Cat de departe navalesc caii gandurilor,
naravasa herghelie de tunete si fulgere,
am amutit si nu pot
sa  stau impietrita ca stanca........
Ma pierd odata cu valurile,
ce lasa urme pe tarmul amintirilor
sau imi sfasie gandul trimis departe,
Culeg doar mii de stele apuse.
Vreau sa ma adun din cioburi sparte,
oala de lut ce a rezistat timpurilor,
tot frumoasa, desi au batut-o vanturile,
au ars-o focurile uitarii, au acoperit-o
ca si cand nu era plasmuirea existentei lutului.
Candva am sperat ca ma vor acoperii zapezile,
Linistea pura a omatului.
Cum sti sa ingropi amintirile si minunile gandului
cu nisip ce vine-n furtuna si inima ti-o aduna
dintr-o spartura ?!