ALBASTRICA

             Lumina albastra, maiastra,
             Ce chipul lumineaza, din ochi iscoditori de copil.
             Taina din slova de carte, emotia ei de ucenic,
             Vesnic aflat in cautare,
             Pe carari de cunoastere, pe drumuri uitate,
             A slovelor de carte.
             Cauta sa deschida porti spre alte lumi,
             Cu emotie si patima in gandire.
             Nopti nedormite si aripi maiestre,
             Ganduri si iscodiri,
             Printre oameni, amagiri.
             Copilul ce era flacara vie,
             Crestea si cauta, cauta...
              Sa porneasca in zbor, astepta !           

ALBASTRICA

        Albastrica ca o floare, cu visare si-ncantare,
        Si pe ploape praf de stele,
        Isi punea aripi sa zboare.
        Poate ploua azi cu soare,poate ninge cu petale,
        Ori o noapte de visare,
        Cautare, cautare...
        Printre lumi si taine, vise,
        Printre ganduri, porti deschise.
        Unde poposesti, mai fata ?
        Sa te stie lumea toata.
        Lasa taina slovelor, lasa lumea norilor !
        Si coboara pe pamant, tu cu pletele in vant.
        Calca pe pamant cu flori,
        Si canta in loc sa zbori,
        Printre ganduri, printre vise, porti deschise.





                                        

PUTEREA CUVANTULUI

                    Hraneste, cladeste si este o taina,

                    Da unui om, cunoastere si teama

                    Ne deschide lumi de vise,

                    Spre cunoastere, porti deschise.

                     A starnit razboaie si a alinat

                     A luminat ca o raza sau a distrus dintr-o dat.

                     Si l-am rostit atat de duios,

                     A fost rostul si esenta,

                     Ne-a spus ce inseamna credinta.

                     Dar mai intai de toate, a fost inceput

                     Cand pruncul a rostit, mama.

                      Cand a spus despre iubire, ca un tainic sarut.

                      A sfarsit cu demnitate, o moarte fara de moarte.

                      Copilul cand era cu o sfanta carte,

                      A deschis porti de suflet ferecate.

                     Cuvantul intruchipat in ceva sfant

                      Spus cu elavie, purtand

                      Esenta lucrului si-a firii  'Cuvant' !


Cuvantul spus s-a transformat in mirare
A izbit,a taiat mult prea tare
Pana la os s-a dus cu durere
Sau a intrat ca un cutit
    pana-n prasele.
A explodat in mii de parti
Si s-a raspandit ca o epidemie.
Dar sa si zboare a vrut,
  mai apoi
Sa schimbe dureri si nevoi
Sa ne duca ca nimeni,atat de departe
Rasarind doar acolo unde incoltea
Unde se deschide o sfanta carte.
Cuvantul e dor,e izvor si iubire,
E nemurire.       

Poezii de dragoste

                                                     Porumbita

Se prinsese-n lat incercand sa ia o graunta,
Durerea era imensa, mult prea mare,
Se gandea saraca doar la pui
Nu-i pasa cat o doare.
Sa ajunga cu graunte acasa
Nu-i pasa ca piciorul rupt
Sa plece nu o lasa.
Cu greu scapa din latul ce o stranse
Din ea, mai mult in suflet curgea sange,
De pui fusese despartita
Si incerca sa zboare si asa, cu aripa franta.
Sa se inalte nu reusise.
O forta ce din ea izvora
Se hotara ca nimic nu o durea
Era mama, va zbura !
Si va duce mancare,
Puilor mici, sa nu moara de foame.


                                            Dragostea


Partea insorita daruieste-o,
Partea umbrita ascunde-o undeva,
Unde piere indoiala
Si temerea toata din inima ta.
Dar pune sa rodeasca o samanta,
Din tainice intrupari.
Ca visul, ce cu aripi deschise
Poarta spre tainice zari.
Ce ne masoara cu divinitatea,
Nu inseamna ceva material, amagiri
Ci incepe atat de simplu, firesc
Cu un fir tesut din priviri.

 
                                   
                                          Prima iubire


Zambesc cand privesc inapoi,
Cu dor de a ma lamuri, pe mine, pe noi.
Si nu pot  intelege,de ce am fugit
Ca o caprioara speriata
Cand am simtit fiorul primei iubiri.
De ce mi-a fost atat de teama
De sufletul curat ce mi se daruise
De parca era un mare pacat.
Neintelegerile,cuvintele ramase nerostite,
Si nu pot sa spun nici in soapta
De ce n-am inteles,
Ce suflet curat ma iubise, eu am fugit
Ca o caprioara speriata.



 

Poezii pentru aduceri aminte

Domnul diriginte

     Niciodata nu-l voi uita pe omul,profesorul
     Ce mi-a fost in liceu,diriginte
     Ma stia ca eram o fetita cuminte,
     Silitoare,uneori complexata.
     Mi-a insemnat lucrarea cu doi!
     Ce prapastie s-a cascat, atunci, intre noi.
     Eu credeam ca nu o citise
     Era scrisa citet,chiar invatasem,muncisem
     Luasem in schimb,nota cea mare,
     Ma uitam la ea cu mirare.
     Cred ca era cel mai sever parinte
     Omul acesta, imi era diriginte...
     Asa sa-mi ramana in minte?
     Si l-am auzit recitand
     Din Marin Sorescu,ca un inger
    Cum traia rostirea slovelor mari
     Poezia aceea cu domnul Eminescu
     Dorul meu de poem si de har.
    Atunci omul ce-mi pusese un doi
    Maiestri un pod
    Peste haul acesta si teama de doi
    Am vazut ca era un om...
    Un om, ca mine, ca noi.

 Zburatorul


    Crescu cu aripi-naripate
    Satul sa spere ca va incerca
    De-ndata ce va fi prielnic ,
    Curentul ce il tot purta .
    Ganduri , naluciri de noapte
    Simtea doar tainice chemari ,
    Mirari ca el nu cunoaste
    Zborul spre infinite zari .
    Cu sufletul simtind dureri
    Un zburator printre idei ,
    Ce incerca din rasputeri
    Sa strige...am trecut !
    ................................
    E amintirea mea si e atat de vie
   Si-as vrea de mine s-o fi rupt ,
    Ca ea sa ramana
    Sa stea acolo...in trecut .

                  ZBOR FRANT


     Am terminat cu zborul !?
    Prea dureros m-a izbit de pamant ,
    Nu credeam ca asa e dorul
    Si aripile-am frant..asteptand .
    Nu m-am linistit nici acum
    Nu ma las de nimic, doborat .
    Ca am atatea de-nvatat, de cladit
    In lumea mea si a noastra ,
    Am de lasat niste urme
    Un lucru ca asta pentru mine-E sfant !
    Nu ma pierd printre jocuri ,
    Nu ma pierd in cuvant .
    Misiunea mea - e sa fac
    Nu sa stau , asteptand.

Poezii pentru prieteni

    SPERANTA


              Răsărise ca o floricică
              Intr-o bucată de beton
              Firavă și plapândă incoltise,
              Spera ca va ajunge pom.
              Si tot prinzând o rădăcină
              In acel teren arid
              Nu avea sanse sa devină,
              Ceva ce-n viata ar fi reusit.
              Viata e și asa prea dură
              Durea ca rană ce apare,
              Dintr-o durere mult prea mare.
              Si incerca sa urce ca un vis
              Pierdut pe aripi, interzis
              Vroia sa treaca de hotar
              Cu cantec, dor si cu alean.
               Purtand ca visul, aripi albe
              Si din dorinte, salbe
              Păsea pe-un drum cu porti inchise
              Incet, incet, spre alte vise
              Purtată-n prora-n vant
              Era o sumă de necunoscute,
              Un ocean de doruri si neinpliniri
              Uimiri ce-apoi se contopesc
               In impliniri.
              Părea măruntă și ascunsă
              Ca floarea mea ce răsărise,
              Intr-o bucată de beton.
              Crestea cu aripi necuprinse
              Se-nfiripa și tot crestea...
              Devenise POM .


                                                  PRIETENIA


             Se vede doar cand e greu incercată,
              Se simte cand binele nu e la poartă,
             Se bizue pe mult bun simt si dăruire ,
              Pe simplitatea cuvantului ,
              De la mine la tine .
              Este piatra mea de incercare ,
               Este ca durerea mea de inimă
              Cand pe tine ceva te doare .
              Cuvântul meu de-nbărbatare,
               Cand auzi ...prietene fii tare !
              Si e mai mult decat toate
               Dovada ca o inima bate .
              Si forta ce face să simti ca esti OM
               Sămanta ce da roade
                Cand sădesti din dragoste un pom
               Zborul gandurilor de-ncurajare !
               Prietene eu sunt aici...TU fi tare !

  

Poezii de suflet

Mama

           O vad pe drum si nu vreau s-o mai doara
           Povara ce pentru toti
           E grea povara .
           Ea duce totul ca pe o comoara .
           Pruncul ce vine, azi, maine-n lume
           Nepretuit si drag ii pune nume
           Iubirea , duiosia ei ei de mama
           Si Doamne ce frumoasa e !
           E MAMA ....


                          Femeia de la tara

           Avea mainile atat de crapate,
           Ducea mari poveri in spate
           Venea acasa aproape de noapte
           Nu stiu cum de putea sa mai zambeasca,
           Cand sapase pe camp, la porumb
           Ziua toata.
           Porumb, plin de buruiana,
           Acum palma-i era toata o rana,
           Era saraca ca un cal de povara.
           Era mama buna, iubitoare
           Cand intra in casa, era soare .
           Si pruncii semanau mult cu ea,
           Mult de tot !
           Ca  toate au rost .
           Dumnezeu facuse dreptate,
           Femeii cu atatea poveri
            Duse in spate.
           Ca saraca era milostiva,
           Din painea ei saraca, celor aflati in nevoi
           Ea putuse sa dea !
           Femeia mea, frumoasa, ce locuia la tara,
           Era calda la suflet si rara .
           Maicuta mea cu mainile crapate
           Cadea de oboseala tarziu...era noapte !