Am vrut !

 Am vrut să zbor dar am uitat că aripi nu ai ca om pe pământ,
 Gândurile pier căzute, purtate în vânt.
 Am vrut să plâng dar lacrimi nu aveam de ajuns,
 Să țip cât mă țineau puterile că exist, că mai sunt,
 Am vrut să încerc și să sper, am vrut să mă avânt
 Să cunosc înălțimile, să cânt.
 Am vrut să îmi închipui cum ar fi când înflorește speranța,
 Când năzuința se înfăptuiește, luminează viață,
 Să prind în mâini petale de visare,
 Să port doar lumina în inimă și să cresc ca floare,
 Să port doar gânduri pieritoare, ninsoare,
 Să uit cum aripile se frâng și cât doare.
 Am căutat să învăț cum să știu,
 Cum să deslușesc taine, cum să fiu
 Temătoare de lucrul tainic, nu de cel sfânt,
 Am vrut să fiu ucenic veșnic aflat în căutare
 Pe cărarea cunoașterii, silitoare.
 Pieritoare că oricine pe pământ m-am temut
 Să m-avât prea sus sau să cânt.