Sunt spectatorul vietii mele

     Sunt spectatorul vietii mele,

     Eu am un rol primordial,

     Si-acolo sus cand cant pe scena,

     Sau spun doar simplu monolog, ce-ncepe cu eu vreau.

     Cand plang cu ploaia ce-nfioara,

     Sau strig la mine, de m-am asurzit,

     Cand spun acelasi dor, a mia oara

     Si mai si plang, am obosit....  

     In primul rand mereu eu stau si-n fata scenei

     Unde joc cu drag

     In comedie, tragedie, rolul ce il am.

     Cand ma uit atat de trist la usa

     Sa vad intrand speranta invitata,

     Spectacol ce se face cu casa-nchisa.

     Eu parca sunt mirata si surprinsa,

     Nu stiu nici eu, de ce-s solista

     Ca nu stiu bine, rolul ce il am.

     Sa nu ma-ncurc sau sa nu-mi cada

     Mai stiu eu ce,

     De parca asta sta cineva sa vada

     Numai ce eu spun 

     Si nu povestea ce se deapana acum.

     Si vin o floare si un gand ca dar

     Ca sunt actrita care a ramas

     Cu ochii vi si dorul ei de har

     Tot am jucat cu casa sufletului inchisa

     N-am mai iesit pe nici-o scena 

     Ca nu mai vreau sa fiu respinsa 

     Sa spun acelasi rol banal.