PASAREA ALBASTRA

Pasarea maiastra fusese inchisa in colivie
Nimeni sa nu o mai vada
Sa nu o mai stie,
Sa nu o mai auda nimeni, niciodata
Cantand maiastra la o fereastra.
Si aripa-i cazuse si nu mai stralucea
Doar cu visul ei se alina..........
Traia intr-o margine de lume,
Izolata si nestiuta o femeie
Cu ganduri, visuri si o privire
A unor ochi ce pastrau o amintire,
A unei straluciri pierdute.
Nici sa gandeasca ca ceilalti oameni nu putea,
Repede, cat mai repede, tot timpul ea muncea
Nu putea sa lase asta, cealalta.....dar poate
Gandind la o minune,
S-ar fi facut o poarta, spre lumea cea intinsa,
Spre dorul ei visare, necuprinsa.
 Si-si amintea cum se deschisese,
Ca o floare dimineata in roua
I se intinsesera petalele,
Ca udate cand ploua
Si se ofilea de un dor
Si-si facea punti, uneori o carare
O slova si o cale...spre sufletul altor oameni ca ea.