Cotropitorilor nu le ajunge intreg pamant sau apa,
Ei vor puterea lumii, sa faca, sa desfaca,
In sufletul prea mic au ganduri mari si noapte,
Nimic nu simt, e doar pustiu si moarte.
In ganduri de marire le stau porniri de fapte,
Ce e cumplit alaturi desertaciunii, neguri
In fapte ce vestesc distrugerea, pieirea
In ganduri si uneltiri ce vor doar marirea,
In caractere dure si sangele ingheata,
Se pierde si umanul in a lor ochi.
Pasi feriti ca felina ce pare mata blanda,
Dar sfasie in carne vie si-omoara tot ce-i viu,
Nu-s oameni ce menirea lumii o vor sau stiu
Doar ei o stiu ce uneltiri din umbra vor vrea,
Ce facaturi sa faca, ce vor sa-aduca furtuni.
Cand marea-i calma si ploi rodii isi fac, ofranda
Cand gandul omului nu-i ingradit si zboara,
Se isca asa din neguri o ura si-o povara,
Sa-nceapa dusmanii si uri ce ne omoara,
Ce nu au sorti in viata sa faca lucratura,
Cum omenia-i una si miselia, ura, invidia si fala.
Nu pot decat sa-aduca intuneric si nori,
Nu-i moartea o menire si totusi poti sa mori,
Decat in viata sa fi ca sa traiesti cu pata.
Omenirea spre neguri tot mai mult se-ndreapta,
Si bogatia lumii nu mai e una inteleapta,
Croita din ardoare si munca,
Ci lovitura cruda data bunului si inteleptului
Ce calea ne-o arata cu pilde sfinte.
Apoi e legea firii, ca dupa intuneric, o cale spre lumina,
O dara de speranta, o unda lina,
Ce poarta cu ea barca ca o soapta, o unduire fina
E calea minunata, cea dreapta si mareata,
Ce-o are omenirea spre sfintire.
Numai vantul ma stie, numai gandul ma poarta,
Mirate taceri trec prin mine, cantec murmurat ca o soapta,
Multe dureri si suspine, totul trece, totul vine !
Nu e numai destinul, fapta trecuta, ce e rau, ce e bine.
Tacere !......................
