Timpul

Timpul parca se opreste cateodata in loc,
 imi iuteste bataile inimii,
ca atunci cand sunt privita.
Sa ma intorc nu pot !
Doar ascult si simt
singuratatea,
cu toata durerea ploii,
cuvantul vantului si suierul adancului,
Din inima !
Cat de departe navalesc caii gandurilor,
naravasa herghelie de tunete si fulgere,
am amutit si nu pot
sa  stau impietrita ca stanca........
Ma pierd odata cu valurile,
ce lasa urme pe tarmul amintirilor
sau imi sfasie gandul trimis departe,
Culeg doar mii de stele apuse.
Vreau sa ma adun din cioburi sparte,
oala de lut ce a rezistat timpurilor,
tot frumoasa, desi au batut-o vanturile,
au ars-o focurile uitarii, au acoperit-o
ca si cand nu era plasmuirea existentei lutului.
Candva am sperat ca ma vor acoperii zapezile,
Linistea pura a omatului.
Cum sti sa ingropi amintirile si minunile gandului
cu nisip ce vine-n furtuna si inima ti-o aduna
dintr-o spartura ?!  

As fi putut sa fiu !

As fi putut fi  calator prin timp si spatiu
sau pasare in zbor, izvor.
As fi cautat inaltul si as fi slavit cu imnuri, cantari
lumina,creatii de inima, de dor.
As fi incercat sa ma descopar 
sau sa dispar in cugetare, cu ardoare,
sa cant ca un menestrel, alinare.   
As incerca cuvinte mestesugite
sau sa ma sui pe munte si sa zbor
dar mi-a fost dor !
Caut izvorul sa ma intorc in pridvorul inocentei.......
As fi vrut cu patima sa zbor, sa ma simt meteor,
Sa cant cu vantul, sa cad cu ploaia calda in miez de vara,
maiestrie, fior.
Stiu ca sunt un tarziu de intristare,
am in suflet gol, pustiu ca si cum am pierit,
dar pot sa fiu cu gandul calatoare sub soare.
Cu aripi frante tot o sa incerc sa ma avant chiar daca pier !
De pe culme de framantare sa ma praval,
avalansa de traire si visare.