Pe bolta cerului curată e cheia vieţii neîntinată,
Un vis ce vine să aducă o năzuinţa, altă viaţă.
Prin cea mai vie credinţă, cea curată,
Ce sufletul o are şi omul în sfinţenie o poartă.

Undeva pe boltă printre stele
Sunteţi voi şi luminaţi ca ele,
Pentru lumea asta care nu ştie să primească
Sufletele pure şi să le-ocrotească.
Undeva pe boltă e un loc în care
Merg copii minune, sfinţi, cu inimi pure,
Copiii pe care domnul îi iubeşte,
Nu-i lasă aici unde nepăsarea macină, ucide.
Lumea nu-i cunoaşte, nu vrea ca să ştie,
Neprihănirea e un înger fără aripi,
Puiul care piere, pe care doar mama îl jeleşte
În ceruri se întoarce.

Sper să pot apune în linişte, speranţa că m-aşteaptă,
Să văd înaltul, altă lume, alcătuire, drum spre boltă,
Ce s-ar apropia de lume şi spirit bun să fiu, curată,
Să pot să alin de necunoaştere şi teamă fiinţa toată.

Doar vis şi temere ne-ncearcă, doar aşteptări,
Când de fior şi încântare sau cu durere nădăjduim.
Sperăm că tot ce vine din necunoscut e bun, frumos
Trăim cum fiinţa ştie, plămădim necunoscutul,
Din trăiri şi zboruri, fiinţe ce iubim,
Din tot ce-i bun şi ce simţim, când viaţa e norocul,
Sperăm că asta-i calea şi ştim ce va urma, sorocul.


Nu poţi să şti şi cum să fie locul plutirii
De vis sau de trăire, cu spirit şi mirare, un nor,
Când viaţa aici nu-i dreapta şi nici corectă nu-i,
Să stai doar cu speranţa, o lume împietrită.