Omul simplu

  Un om ca noi toti cazuse in nevoi
  Si il bateau doar rele vanturi si ploi,
  N-avea el insa teama si zambea
  Ca ce stia el, nimeni nu mai stia,
   Pe omul bun, incercarea il intareste,
   Ii pune aripi, nicicand in viata nu-l opreste.
   El gasise bunatate si forta in a avea
   Ganduri curate si liniste in casa sa.
   De-i bateai la usa el dadea oricui
   Un buna ziua si-i punea ceva pe masa.
   Vazand ca omul tot ramane om,
   Chiar de-i batut de vanturi rele si de ploi,
   Domnul ce drept sta si socoate,
    Se bucura ca cineva ii stie vorba
    Ii respecta fapta.
    Curand lumina blanda el trimise sa aline,
    Sa ii arate drumul spre dreapta mostenire.
    Omul meu bun isi zise in sine :
    Oricat mi-ar fi de rau, eu stiu ca maine
    Sau cand o fi sa fie, va fi mult mai bine,
    De muncesc cu drag si imi aduc acasa
    Bucata mea de paine ce o pun pe masa,
    Nu pot sa cer sa am prea multe, nu se cade
    Dar vreau doar liniste, dreptate.
     Sa fie omul bun pus unde-i e locul
     Si cel hain of arda-l focul !
   De nu l-as sti si-ar fi departe...
    Asa sa fie ! raspunse Domnul 
    Si se facu dreptate.